Home » Istorie » Test de cultură generală. În ce lună a început Primul Război Mondial?

Test de cultură generală. În ce lună a început Primul Război Mondial?

Publicat: 29.04.2022

Primul Război Mondial, cunoscut și sub numele de Marele Război, a început în 1914 după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei.

Uciderea lui a degenerat într-un război în întreaga Europă, acesta desfășurându-se până în 1918. În timpul conflictului, Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman (Puterile Centrale) au luptat împotriva Marii Britanii, Franței, Rusiei, Italiei, României, Canada, Japoniei și Statele Unite (Puterile Aliate).

Datorită noilor tehnologii militare și ororilor războiului de tranșee, Primul Război Mondial a cunoscut niveluri fără precedent de măcel și distrugere.

Potrivit History, atunci când s-a terminat războiul și Puterile Aliate au revendicat victoria, peste 16 milioane de oameni, soldați și civili erau morți.

Cum a început Primul Război Mondial?

Cel mai simplu răspuns este că motivul imediat a fost asasinarea lui Franz Ferdinand, arhiducele Austro-Ungariei. Moartea sa din mâna lui Gavrilo Princip, un naționalist sârb cu legături cu grupul militar secret cunoscut sub numele de Mâna Neagră, a propulsat marile puteri militare europene către război.

Evenimentele care au dus la asasinat sunt semnificativ mai complicate, dar majoritatea experților sunt de acord că apariția treptată a unui grup de alianțe între marile puteri a fost parțial de vină pentru declanșarea războiului, scrie The Week.

Primul Război Mondial
Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei. Foto: Profimedia

Până în 1914, aceste alianțe au dus la unirea celor șase mari puteri ale Europei în două grupuri mari: Marea Britanie, Franța și Rusia au format Tripla Înțelegere (Antanta), în timp ce Germania, Austro-Ungaria și Italia au format Tripla Alianță (Puterile Centrale).

Principalele momente ale începerii războiului

Pe măsură ce aceste țări s-au ajutat reciproc după asasinarea lui Franz Ferdinand, declarațiile lor de război au produs un efect de domino. Iată o cronologie, pe scurt, a evenimentelor cu care a început Marele Război:

– 28 iunie 1914 – Gavrilo Princip îl asasina pe Franz Ferdinand.

– 28 iulie 1914 – Austro-Ungaria declară război Serbiei.

– 2 august 1914 – Imperiul Otoman (Turcia) și Germania semnează un tratat secret de alianță.

– 3 august 1914 – Germania declară război Franței.

– 4 august 1914 – Germania invadează Belgia, determinând Marea Britanie să declare război Germaniei.

– 10 august 1914 – Austro-Ungaria invadează Rusia.

Așadar, Primul Război Mondial a început în data de 28 iulie 1914 .

Ulterior, alte țări s-au alăturat conflictului

Pe măsură ce războiul a progresat, alte acte de agresiune au atras și alte țări în conflict, printre care și Statele Unite. Mulți alții, inclusiv Australia, India și majoritatea coloniilor africane, au luptat la ordinul conducătorilor lor imperiali.

Dar chiar și teoria alianței este considerată acum prea simplistă de către mulți istorici. Războiul a venit în Europa nu întâmplător, ci pe cale de consecință, susține istoricul militar Gary Sheffield.

Potrivit lui Sheffield, Primul Război Mondial a început din două motive fundamentale: „În primul rând, factorii de decizie din Berlin și Viena au ales să urmeze un curs despre care sperau că va le aduce avantaje politice semnificative, chiar dacă ar duce la un război general. În al doilea rând, guvernele din statele Antantei nu s-au lăsat nici ele mai prejos”.

Vă recomandăm să citiți și:

În urmă cu şapte decenii, italienii îl executau pe ”Il Duce”

Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane de oameni

Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor

Winston Churchill, buldogul englez care suferea de psihoză maniaco-depresivă

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte